Your Balcony Garden

Dennis vanEngelsdorp: o pledoarie pentru albine – are traducere numai trebuie sa mergeti la linkul asta si sub video e altele limbajele pentru video clipuri…in plus puteti vedea text-ul pe dreapta. In sfârsitul am pus transcript în romaneste jos….

Despre clip-ul – Dennis vanEngelsdorp: o pledoarie pentru albine
Albinele mor pe capete. De ce? Apicultorul de top Dennis vanEngelsdorp examinează locul important în natură al acestei făpturi blajine și neînțelease și misterul din spatele dispariției ei alarmante.

Dennis vanEngelsdorp: o pledoarie pentru albine

(RO) TRANSCRIPT

Traducere din engleza

Daniela Dumitrascu Bunica și Dragos Mitrica

Ce aș vrea să faceți, foarte repede, este doar să dați din cap către persoana din dreapta voastră, și apoi către persoana din stânga. (râsete) Acum, pronosticul este că în iarna trecută, dacă ați fi fost un stup de albine, fie voi, fie unul dintre cei doi oameni către care ați dat din cap – ați fi fost morți. Asta înseamnă groaznic de multe albine. Și acesta este al doilea an la rând în care am pierdut peste 30% dintre colonii sau în care estimăm că am pierdut 30% dintre colonii pe perioada iernii.

Asta înseamnă foarte, foarte multe albine și asta este foarte important. Și o mare parte dintre aceste pierderi au cauze pe care le cunoaștem. Știm că există acești acarieni varroa care au fost introduși și au provocat o mulțime de pierderi și avem, de asemenea, acest fenomen nou, despre care am vorbit anul trecut Maladia Colapsului Coloniei Și aici vedem o poză facută în decembrie de pe vârful unui deal din Valea Centrală. Și dedesubt puteți vedea aceste îngrădiri sau grădini temporare unde coloniile sunt aduse până în februarie, iar apoi sunt trimise înapoi la migdali. Și un scriitor de documentare care a venit aici și a examinat asta timp de două luni, după ce eu fusesem acolo, a descris asta ca fiind nu colonii de albine, ci un cimitir, cu aceste cutii albe rămase fără albine în ele.

Acum voi sumariza un an de muncă în două fraze pentru a spune că am încercat să ne dăm seama care este cauza acestui fapt. Şi ceea ce ştim este că arată ca şi cum albinele ar fi făcut o gripă. Și această gripă a decimat populația de albine. În unele cazuri și, de fapt, în majoritatea cazurilor, într-un singur an, această gripă a fost provocată de un virus nou pentru noi, sau nou identificat de noi, numit virsul israelian al paraliziei acute. A fost numit așa pentru că a fost descoperit de cineva din Israel, și care acum regretă profund că a denumit așa această boală bineînțeles datorită implicațiilor. Dar credem că acest virus este destul de răspândit. De asemenea este destul de clar că uneori albinele sunt afectate și de alte virusuri sau de alte gripe și atunci întrebarea cu care încă ne luptăm care ne ține treji noaptea este de ce dintr-odată au devenit albinele așa de sensibile la această gripă, și de ce sunt atât de sensibile la toate aceste boli? Nu știm încă răspunsul la asta și petrecem foarte mult timp încercând să înțelegem asta. Credem că este probabil o combinație de factori. Știm din munca unei echipe foarte mari și dinamice că, știți, găsim o mulțime de pesticide diferite în stup și, surprinzător, uneori cei mai sănătoşi stupi au cele mai multe pesticide. De asemenea descoperim lucruri foarte ciudate pe care nici nu am început să le înțelegem.

Astfel acestea deschid întreaga abordare de a ne uita la sănătatea coloniei. Acum desigur, dacă se pierd multe colonii, crescătorii de albine le pot înlocui foarte repede. Și de asta am putut să ne revenim după multe pierderi. Dacă pierdem una din trei vaci în fiecare iarnă, știți, Garda Națională ar fi în alertă. Dar ce pot crescătorii de albine să facă este, dacă au o colonie care a supraviețuit pot să împartă acea colonie în două. Și pentru jumătatea care nu are o regină, ei pot să cumpere o regină. Vine prin poștă; poate veni din Australia sau Hawaii sau Florida, și poți să înlocuiești acea regină. Și, de fapt, America a fost prima țară care a trimis regine prin poștă și, de fapt, este parte din codul poștei că trebuie să trimiți regine în plic pentru a ne asigura că avem destule albine în țară. Dacă nu vrei doar o regină, poți chiar să cumperi un pachet de 1,3 Kg de albine – care desigur vin prin poștă; Oficiul Poștal este întotdeauna foarte îngrijorat când primește, vă dați seama, un pachet de 1,3 kg de albine. Iar tu poți să le instalezi în stupul tău și să le înlocuiești pe cele moarte. Asta înseamnă că apicultorii se descurcă foarte bine la înlocuirea cadavrelor și au reșit să își acopere pierderile. Prin urmare chiar dacă am pierdut 30% dintre colonii în fiecare an, același număr de colonii au existat în țară, aproximativ 2,4 milioane de colonii.

Totuși aceste pierderi sunt tragice din mai multe puncte de vedere, unul este cel al apicultorului. Și este foarte important să vorbim mai întâi despre crescătorul de albine, pentru că ei sunt printre cei mai fascinanți oameni pe care îi veți întâlni vreodată. Dacă acesta ar fi fost un grup de apicultori ați fi avut pe orcine de la membrul Asociației Naționale a Vânătorilor, care spune ”trăiește liber sau mori” până la auto-definitul excentric de San Franciso și crescătorul de porci. (râsete) Și poți să îi pui pe toți acești oameni în aceeași cameră, și toți sunt implicați și se înțeleg, și toți sunt acolo datorită pasiunii lor pentru albine. Acum există o altă parte a acestei comunități care sunt apicultorii comerciali cei care își câștigă existența doar din albinărit. Și aceștia tind să fie unii dintre cei mai independenți, tenace, intuitivi și inventivi oameni pe care îi veți întâlni vreodată. Sunt pur și simplu fascinanţi. Și sunt așa peste tot în lume.

Am avut privilegiul de a lucra în Haiti doar pentru două săptămâni la începutul acestui an. Și Haiti, dacă ați fost vreodată acolo, este o tragedie. Vreau să spun că ar putea fi 100 de explicații pentru care Haiti este așa o națiune sărăcită, dar nu este nicio scuză să vezi o asemenea stare de mizerie. Dar te întâlnești cu acest apicultor și eu m-am întâlnit cu acest apicultor și el este unul dintre cei mai învățați apicultori din câți am întâlnit vreodată. Fără educație oficială, dar foarte învățat. Aveam nevoie de ceară de albine pentru un proiect la care lucram; el era atât de priceput încât a fost în stare să facă cel mai frumos bloc de ceară de albine pe care l-am văzut vreodată, din bălegar de vacă, cutii de conservă și voalul lui pe care l-a folosit drept strecurătoare, chiar în această poiana. O astfel de ingeniozitate te inspiră.

Îl avem de asemenea pe Dave Hackenberg, care este capul de afiș pentru mediatizarea Maladiei Colapsului Cloniilor (CCD). El este primul care a identificat această maladie și a dat alarma. Și el are o istorie cu aceste camioane pe care le-a mutat în susul și în josul coastei. Și mulți oameni vorbesc despre camioane și despre mutatul albinelor și că acest lucru este dăunător, dar am făcut asta de mii de ani. Vechii egipteni mutau albinele cu plutele în susul și în josul Nilului, deci această idee a unei flote migratoare de albine nu este deloc nouă. Dar una dintre grijile noastre reale legată de Maladia Colapsului Coloniei este că înlocuirea coloniilor moarte costă foarte mulți bani. Și poți face asta un an la rând, ai putea să fii capabil să o faci doi ani la rând. Dar dacă îți pierzi între 50 si 80% dintre colonii, nu poți să supraviețuiești 3 ani la rând. Și suntem foarte îngrijorați că am putea pierde acest segment al industriei noastre.

Și acesta este un lucru important din mai multe considerente, iar unul dintre ele este legat de cultura care este în agricultură. Acești apicultori migratori sunt ultimii nomazi ai Americii. Știți, ei își iau stupii, își mută familiile o dată sau de două ori pe an. Și dacă te uiți la Florida, în Date City, Florida, acolo se duc toți crescătorii de albine din Pennsylvania. Și la 20 de mile în josul drumului este Groveland, iar acolo se duc toți cresătorii de albine din Wisconsin Și dacă ești vreodată în Central Valley în februarie, mergi la această cafenea la ora 10 dimineața – Kathy and Kate’s. Aici vin toți apicultorii după o noapte de mutat albinele în pădurile de migdali. Toți își iau micul dejun și se plâng de toată lumea care este acolo. Și este o experiență grozavă și vă încurajez să mergeți la masă în acea perioadă, pentru că este într-adevăr o experiență americană esențială. Și vedem aceste familii, aceste familii nomade, din tată-n fiu, din tată-n fiu și acești oameni suferă. Și nu sunt oameni cărora le place să ceară ajutor, deși sunt cei mai săritori oameni. Dacă cineva își pierde toate albinele datorită unei revizii capitale a camionului, toți aleg și îi dau 20 de stupi pentru a-l ajuta să înlocuiască acele colonii pierdute. Și astfel este o foarte dinamică și, cred, istorică și incitantă comunitate în care să fii implicat.

Desigur, importanța reală a albinelor nu este mierea. Deși vă încurajez pe toți să folosiți miere. Vreau să spun că este cel mai etic îndulcitor, și știți este și un îndulcitor amuzant și vioi. Dar estimăm că una din trei înghițituri de mâncare pe care le luăm este direct sa indirect polenizată de albinele melifere. Acum aş vrea să ilustrez că, de fapt dacă ne uităm la micul dejun pe care l-am luat ieri dimineaţă – un pic de suc de merişor, câteva fructe, nişte musli, ar fi trebuit să mănânc nişte pâine integrală, mi-am dat seama, dar ştiţi, nişte gem pe pâine şi nişte cafea — şi dacă ar fi să scoatem toate aceste ingrediente, — lăsând la o parte migdalele pe care nu le-aş fi luat din musli — dacă am fi scos toate acele ingrediente pe care albinele le-au polenizat direct sau indirect, nu am mai avea mare lucru pe farfurie. Deci dacă nu am avea albine, nu este ca şi cum am muri de foame, dar în mod clar alimentaţia noastră ar fi mai săracă. Se spune că pentru albine floarea este fântâna vieţii iar pentru flori, albinele sunt mesagerii dragostei.

Şi asta este într-adevăr o expresie grozavă, pentru că într-adevăr albinele sunt muncitorii sexuali pentru flori. Ele sunt, ştiţi — plătite pentru serviciile lor. Sunt plătite cu polen şi nectar pentru a muta sperma, polenul, din floare în floare. Şi sunt flori care singure sunt infertile. Asta înseamnă că ele nu pot — polenul din inflorescenţa lor nu se poate fertiliza singur. Deci într-o livadă de meri, de exemplu, vei avea rânduri de 10 meri de un tip şi apoi vei avea un alt măr care are un alt tip de polen. Şi albinele sunt foarte fidele. Când sunt afară la polenizat sau la adunat polen de la o floare, vor rămâne exclusiv la acea recoltă pentru a ajuta la dezvoltare. Şi desigur ele sunt făcute pentru a căra acest polen. Ele dezvoltă o încărcare electrostatică şi polenul se lipeşte de ele şi asta ajută la răspândirea polenului din floare în floare.

Totuşi albinele melifere sunt o minoritate. Albinele melifere nu sunt autohtone din America; ele au fost introduse de colonişti. Şi de fapt sunt mai multe specii de albine decât specii de animale şi păsări luate împreună. Doar în Pennsylvania monitorizăm albinele de peste 150 de ani şi foarte intens în ultimii trei ani. Am identificat în Pennsylvania peste 400 de specii de albine. Din 1950, 32 de specii nu au fost identificate sau găsite în statul acesta. Acest lucru se poate întâmpla pentru că nu am făcut un eşantion bun, dar cred că sugerează că ceva este în neregulă cu forţa polenizatoare. Şi aceste albine sunt fascinante.

Avem bondarii în vârf. Şi bondarii sunt ceea ce numim eusociali: ei nu sunt cu adevărat sociali, pentru că numai regina este, peste iarnă. Avem albinele melifere şi ele sunt ca nişte pietre preţioase care zboară peste tot. Sunt ca nişte musculiţe mici care zboară peste tot. Şi apoi avem un alt tip de albine, pe care le numim cleptoparazite, un mod foarte drăguţ de a spune: răutăcioase, ucigaşe — care este cuvântul pe care îl caut? Ucigaşe — Audienţa: albine? Dennis vanEngelsdorp: albine. Bine, mulţumesc. (râsete) Aceste albine stau pur şi simplu. Există aceste albine solitare care sapă o groapă în pământ sau fac o gaură într-o ramură şi colecteză polenul şi fac o minge din el şi îşi depun un ou acolo. Ei bine celelalte albine stau pe lângă acea gaură şi aşteaptă ca mama să plece, apoi intră, mănâncă oul şi îşi depun propriul ou acolo. Prin urmare nu muncesc deloc. Şi de fapt, dacă ştii că ai aceste albine cleptoparazite, ştii că mediul tău este sănătos, pentru că ele sunt albinele din vârful lanţului trofic. Şi acum avem o listă roşie de polenizatori şi suntem îngrijoraţi că au dispărut şi în fruntea acestei liste sunt o mulţime dintre aceste cleptoparazite, dar şi bondarii. Şi dacă vreunii dintre voi locuiţi pe Coasta de Vest, intraţi pe aceste site-uri pentru că ei chiar au nevoie de oameni care să se uite după aceşti bondari pentru că noi credem că unii dintre ei au dispărut. Sau populaţia unora a scăzut.

Şi deci nu numai albinele melifere au necazuri, dar noi nu înţelegem aceşti polenizatori autohtoni sau toate celelalte părţi ale comunităţii noastre. Şi desigur albinele nu sunt singurul factor important aici. Sunt şi alte animale care polenizează, de exemplu liliecii, iar liliecii au şi ei necazuri. Mă bucur că sunt omul cu albine şi nu omul cu lilieci, pentru că nu sunt bani pentru a cerceta problemele liliecilor. Şi liliecii au o rată de mortalitate înfiorătoare. Sindromul nasului alb a exterminat populaţii întregi de lilieci. Dacă ar exista în New York o peşteră care avea 15 000 de lilieci atunci acum mai are 1000. Este ca şi cum San Francisco ar ajunge să reprezinte jumătate din populaţia acestei tări în 3 ani. Şi acesta este un lucru absolut incredibil. Şi nu există bani pentru asta.

Dar mă bucur să pot spune că am impresia că ştiu cauza tuturor acestor anomalii şi această cauză este MDN: Maladia Deficitului de Natură. Asta cred eu cred că avem noi în societatea noastră, ne-am uitat legătura cu natura. Şi cred că dacă ne-am regăsi legătura cu natura, am fi capabili să avem resursele şi interesul de a rezolva aceste probleme. Şi cred că există un leac uşor pentru MDN. Şi acesta este să facem pajişti şi nu peluze. Şi cred că ne-am pierdut legătura iar acesta ar fi un mod minunat de a ne regăsi legătura cu mediul nostru. Am avut privilegiul de a trăi lângă o pajişte pentru ultima bucăţică de vreme şi este foarte frumos. Şi dacă ne uităm la istoria peluzelor, este mai degrabă tragic. Acum vreo 2 – 300 de ani, peluza era un simbol al prestigiului şi numai cei foarte bogaţi îşi puteau permite să ţină aceste verzi deşerturi – de fapt – pentru că sunt total sterile. Americanii au cheltuit în 2001 — 11% din totalul de pesticide folosit a fost pentru peluze. 5% din gazele noastre cu efect de seră sunt produse de tunderea gazoanelor noastre.

Şi este incredibilă cantitatea de resurse pe care le cheltuim pentru a ne păstra peluzele care sunt total inutile biosistemului. Şi trebuie să reexaximnăm această idee. De fapt ştiţi, Casa Albă avea oi în faţă pentru a ajuta la finanţarea cheltuielilor de război din Primul Război Mondial, lucru care probabil nu este o idee rea; nu ar fi o idee rea. Vreau să spun asta nu pentru că mă opun total tunderii gazoanelor. Cred că există nişte avantaje în a ţine peluzele la o scară limitată şi cred că suntem încurajaţi să facem asta. Dar aş vrea să subliniez nişte idei pe care le-am auzit aici pentru că a avea o pajişte sau a trăi lângă una este o experienţă care te transformă. Este uimitoare conexiunea pe care o putem avea cu ce este acolo. Aceste plante de lăptucă iepurească au crescut în poiana mea în ultimii patru ani. Şi a urmări diferitele plante sau insectele care vin la aceste flori, să le urmăreşti — şi am auzit, ştiţi, despre această legătură pe care o poţi avea cu vinul această camaraderie pe care o poţi avea pe măsură ce se maturează şi pe măsură ce trece prin arome diferite. Şi aceasta este o camaraderie şi aceasta este o relaţie care nu secătuieşte niciodată. Camaraderia nu dispare pe măsură ce bei vinul. Şi vă încurajez să examinaţi asta.

Acum nu toţi avem pajişti sau peluze pe care le putem transforma, dar putem oricând, desigur, să creştem o pajişte într-un ghiveci. Aparent albinele pot fi poarta spre alte lucruri. Nu spun că toţi ar trebui să plantaţi o pajişte de ghivece, ci un ghiveci într-o pajişte. Chiar puteţi de asemenea să aveţi o astfel de comunitate în oraş sau apicultori ai acoperişurilor, aceşti apicultori care trăiesc — Asta este în Paris – unde locuiesc aceşti apicultori. Şi toţi ar trebui să aibă un stup pentru că este un lucru uimitor, incredibil. Şi dacă vrem să ne vindecăm de MDN sau Maladia Deficitului de Natură, Cred că acesta este un mod minunat de a face acest lucru. Luaţi-vă un stup şi plantaţi o pajişte şi urmăriţi cum viaţa se întoarce în viaţa voastră. Şi cu asta, cred că ceea ce putem face dacă facem asta, este că ne asigurăm că viitorul nostru — viitorul nostru cel mai bun — include apicultorii şi include albinele şi include aceste pajişti. Şi această călătorie — această călătorie de transformare care se întâmplă pe măsură ce pajiştea voastră creşte şi pe măsură ce vă ţineţi albinele sau urmăriţi albinele autohtone de acolo — este una extrem de emoţionantă. Şi sper să treceţi prin ea şi sper să îmi povestiţi de ea într-o zi. Mulţumesc mult pentru că aţi fost aici. Mulţumesc mult.